Timpul mă picură prin fereastră,
mi-e pustiu cu mine și aș pleca
în caleașca de îngeri albastră,
răsturnată-n ceașca de cafea
Noaptea cade ca o răzbunare,
sufletul îmi plânge când mă cerți,
m-aș ascunde în prima ninsoare,
în suflet să-ți cad, să mă ierți
Și când uit de tine și-i pustiu în clipă,
și-n oglinda ninsă a gândului mă ceri,
ochii tăi de fiară pururea rănită,
caută-n absență visele de ieri
Iar prin trupul rece, îmbrăcat în humă,
trece o fantomă-a timpului apus,
ne vom întâlni pe un colț de lună
ca să-ți spun, iubito, tot ce nu s-a spus
11 noiembrie 1993/25 noiembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu