Umbrele-mi beau apă din suflet.
Sunt atât de însetate de parcă locuiesc în deșert.
Noroc că-n sufletul meu plouă fără milă
cu cocoașe uriașe de cămilă
Înfloresc cactușii unul după altul
sfidând sfârșitul lumii,
sufletul, căutându-și bazaltul,
se leagănă-n funii
Mă desprind de trup,
de jur împrejur niciun înger,
umbrele mă sfâșie-n colții de lup
până sânger
Le e foame, atât de foame încât
mă ridic dintre umbre și cânt
Norii asistă mirați la tristul concert
și plouă încontinuu cu mine-n deșert...
18 noiembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu