Cele mai grele războaie nu le-am purtat
cu dușmanii neamului românesc,
cu lupii în piele de oaie
pe care i-am vânat ori de câte ori dădeau târcoale
spațiului mioritic
Cele mai înverșunate lupte
nu le-am purtat cu rechinii vremurilor tulburi,
nu le-am purtat cu munții
pe care i-am urcat cărând în spate
pietrele de moară ale istorie
până m-am prăbușit
în prăpăstii de vulturi
Cele mai grele lupte le-am purtat cu mine însumi.
Au fost lupte sfâșietoare,
rănile s-au ascuns cu greu sub cicatrice
și au crescut odată cu ele.
Cărările sufletului sunt pavate cu cioburi
Din acest război nimicitor,
fără armistiții, fără tratate de pace, fără prizonieri,
am sentimentul că nu voi ieși viu,
deși îngerul meu păzitor m-a asigurat că sunt nemuritor
Dar amintirea luptelor necruțătoare cu mine însumi
va rămâne în cărțile smulse
momentelor de luciditate, de înălțare,
și va curge printre copitele cerbilor liberi
ce se adapă din surâsul izvoarelor
ascunse printre semnele de mirare ale munților Carpați
Și poate, undeva, cândva,
în ochii păsărilor călătoare
o floare albastră va răsări, va înflori și se va scutura
în amintirea luptelor sfâșietoare
pe care le-am purtat cu mine însumi
de la începutul până la sfârșitul timpului
și încă o zi...
5 noiembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu