Nimeni nu poate să spună cât mai suntem pe pământ,
câte steaguri tricolore ridica-vom pe redute,
nici dacă cenușa noastră răspândindu-se în vânt
va fi dâră pentru pașii faptelor nemaivăzute
Însă nu-i nicio îndoială, cât mai suntem oameni vii,
cât o lacrimă de rouă va vărsa-n țărână țara,
vom lupta precum străjerii cruciadelor târzii
s-alungăm din suflet iarna, să întoarcem primăvara
Vom cădea în lupte grele, n-om avea la cap o cruce,
ne va căuta prin cronici viitorul indecis,
trupul prefăcut în iarbă printre fluturi se va duce
ca să-i fie moartea viață, iară viața numai vis
Nicio jertfă nu-i degeaba, nicio luptă nu-i puțină,
vai de aceia ce nu cred în dreptatea țării lor!
Dureroasă e cărarea care duce spre lumină,
fericiți sunt cei ce-aleargă înaintea tuturor
Pentru ei cântă acei îngeri, pentru ei e nuntă-n cer,
pentru ei sunt ghioceii strânși în mantia albastră,
nimeni nu se mai ascunde în vremelnicul ungher
ce-a țesut doar deznădejde și tristețe-n țara noastră
Fericiți acei ce-n viață Patriei i-au fost lumină,
fericiți acei ce-n lupte i-au zdrobit pe trădători,
fericiți acei ce țării îi sunt hrană-n rădăcină,
fericiți acei ce țării îi sunt fii nemuritori!
30 noiembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu