Așa cum ne-au prezis când cerul s-a deschis,
și cel dintâi și cel din urmă oracol,
nu există niciun drum, între noi, interzis,
dacă n-aș fi eu cel mai mare obstacol
Bate din mine înspre tine, frecvent,
un viscol crescut în imperii de gheață,
cerul n-a fost o secundă atent
și-a căzut din magie în propria-i viață
E o mare tăcere-n văzduhul de sare,
prin iarnă se cască priveliști
bat clopote stinse-n altare,
pesemne sunt îngeri zdrobiți de opreliști
În loc de magie, prin spaimele nude
demonul caută disperat un obstacol,
nu știu de ce a venit și de unde
blestemul de-a fi pentru iarnă oracol
Dintr-o zbatere inocentă a pleoapei,
s-ar putea stalactite nevăzute să cadă;
vino, te rog, cu un veac mai aproape,
s-aprinzi felinarele de zăpadă...
2 februarie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu