N-o să mai fiu

Tu nu vezi cum se risipește viața noastră
și ce puțin a mai rămas din ea?
N-o să mai fii nici pasăre măiastră,
nici fagure și nici lumina mea...

Eu n-am să fiu nimic din ce ți-am fost,
nici candelă uitată-n vânt,
nici marea bătând țărmul fără rost
și n-am să pot din moarte să te cânt

Zadarnice-nfloriri diamantine
vor scoate chipul fraged din ninsori,
cetățile vor plânge în ruine
și n-o să ai pe cine să omori

cu ochii tăi, ce se ascund departe,
în zări prin care poate-am mai trecut
călcând desculț pe cioburile sparte
înainte de-a ne fi născut

Și pân la urmă se va pierde visul,
deșertul se întinde în privire,
îți las, iubito, ție, paradisul,
și-un colț pierdut din mine, amintire

Și poate-ai să accepți păcatul
de-a mă privi o dată cu ochi sinceri,
se va topi atunci neantul,
și-o să cobor la tine dintre îngeri

Și poate-ai să revezi magia noastră,
și poate-ai să-nțelegi ceva din ea,
în ziduri n-o să fie o fereastră,
n-o să mai fiu nimic, dragostea mea...

11 mai 2019