Aceste zile blestemate
de s-ar sfârși cât mai curând,
iubita mea, din vieți uitate,
te port ca pe-o icoană-n gând
La care mă închin când plouă,
când peste spaima noastră ninge,
când sufletu-ncuiat în rouă
de dor de tine enigmatic plânge
Mă chemi în vis, în zori m-alungi,
mi-e sufletul cutia milei,
și pân la mine n-ai s-ajungi
străpunsă de săgeata zilei
Ca-ntr-un perpetuum mobile amar
ne învârtim în deznădejdi profunde,
căci nu ți-am fost, iubita mea, altar,
ci numai cuie sângerânde...
18 mai 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu