În fiecare noapte visez cum din soare
întinzi spre mine privirea,
parcă-mi ceri nu știu ce și mă doare
și mai tare amintirea
Câteodată îmi ceri o pâine albastră,
dar cuptorul dinlăuntru-a căzut
și n-am ce să-ți dau decât dragostea noastră
dintr-un timp nevăzut
Atunci porțile inimii se deschid,
tu rămâi o lumină strivită de noapte
”Vino aici!”, te desfid,
”...să trecem la fapte!
E masa întinsă de mai bine de-un veac,
hrănește-te acum, cât încă ți-e foame!”
Cuvintele se izbesc de cerul opac
și-ntreg universul adoarme
Și o luăm de la capăt, blestemați și confuzi,
despărțindu-ne fiecare de sine,
eu nu te mai văd, tu nu mai auzi
țipătul ce se zbate în mine
3 mai 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu