NU MAI E MULT PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII

 Am aflat că ne știm dintr-o altă viață;

e un secret pe care tu nu-l știi

și pe care n-ar trebui să ți-l spun

fiindcă vei dori să te întorci acolo

Nici eu n-ar fi trebuit să-l știu,

de când l-am aflat

mi-am pierdut liniștea 

și am încercat să trec dincolo

M-am cățărat pe scările de fum,

am traversat de unul singur deșertul,

viscole cumplite am cărat în suflet,

dar n-am reușit să depășesc linia orizontului

Nu-mi amintesc amănunte

dar trebuie să se fi întâmplat miracole 

de vreme ce sufletul mă ia de mână

și mă trage  într-acolo

Când nu mai pot să merg

mă ia în brațe și mă roagă:

”Hai cu mine! Nu mă lăsa singur!

Nu mai e mult până la capătul lumii...”

Până la urmă, de atâta neliniște,

obosește și adoarme, 

cu ochii în lacrimi,

lângă trupul meu de zăpadă.

În golul din jur 

numai ecoul se mai aude...

”Hai cu mine,

nu mai e mult până la capătul lumii...”

 

19 decembrie 2020