Între noi n-o să mai fie niciodată același cer,
nicio sanie albastră nu va mai cânta prin ger,
ziduri mari de piatră grea au căzut peste ecou,
ninge cu sperjur și spaimă, ninge-n inima-cavou
Te salut cu disperarea vulturului ce-a murit
căutând în sânge drumul către minus infinit,
ninge cu metempsihoze, stalagmitele-s stăpâne
și pe drumul dintre inimi nicio urmă nu rămâne
Nici nu știu ce-a fost să fie, poate că nimic n-a fost,
viața e deșertăciune, parte-a timpului anost,
inutilă este drama visului nedeslușit,
ce păcat că-n astă viață ca pe-un înger te-am iubit!
N-am primit decât cinismul parvenitelor iluzii,
numai lacrimi și durere, deznădejde și confuzii,
înălțările de-o clipă s-au pierdut în lașități
și-au crescut doar mărăcinii-n locul florilor de colț
Este greu s-accepți destinul când te crezi nemuritor,
c-ai luptat cu tine însuți și-mpotriva tuturor,
numai îngerul sihastru înțelege lupta ta,
dar ce-a fost să fie magic, nu se va mai repeta...
16 decembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu