Am tot făcut risipă de-amănunte
urcând de un mileniu același munte,
dar să străbat prin ceață-i tot mai greu,
s-a spart fereastra sufletului meu
Prăpăstiile parcă-s mai adânci,
doar stele căzătoare ard pe stânci,
albastrul se preface-ntotdeauna-n gri
și nimeni nu-înțelege durerea de a fi
un fluture ostracizat în iarnă,
amurgul peste suflet se răstoarnă,
sunt singur și-i târziu în univers,
zadarnic bat secundele invers
Cărările din sânge-au putrezit,
nici nu mai știu pe cine am iubit,
nici umbra nu se-ntoarce din ecou
să-mi fie destrămare și cavou
N-ajung cocorii la destinatar,
s-a spart în suflet ultimul pahar,
iar îngerii n-or mai avea ce bea,
răpuși de setea din Sahara mea...
5-6 decembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu