Iubita de cerneală am încuiat-o-n cărți,
de-acolo nicio spaimă nu s-a întors întreagă,
mă strigă de pe-o filă, din toate cea mai dragă,
da-n iarna vieții mele toți fluturii sunt morți
Trec umbrele prin geamuri ca sulița prin trup,
o lacrimă târzie se-agață de perdea,
din amintiri uitate mai cade câte-o stea
și toți vulcanii lumii din goluri vechi erup
Ea trece pe cărarea din suflet către sânge,
sentința inocenței s-o ducă pân la capăt,
s-a încuiat amurgul în ochii mei cu-n lacăt,
ecoul se aude în univers cum plânge
Mi-am luat din rouă cheia, m-am încuiat în cărți,
prin mine tranzitează vechi râuri de cerneală,
înalț spre cer privirea, să evadez din boală,
da-n iarna vieții mele toți fluturii sunt morți...
26 decembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu