ARIPILE DE CEARĂ VOR LĂCRIMA DIN SOARE...

 Când sufletul proscris în trupul-închisoare

se îneacă de nămolul suveran,

ar dezerta în păsări călătoare,

prin timpul magic înapoi să zboare,

să nu-și mai fie demon și tiran

Golul din jur ar deveni fereastră

prin care-ar trece turmele de cerbi

să pască toată pajiștea albastră,

în timp ce cântă pasărea măiastră

înveșmântată-n ia altei ierbi

Strivit de arcul orei înșurubată-n gând,

s-o transforma în cioburi trebăluind prin sânge,

și luându-și amintirile la rând,

întreaga odisee s-o termina curând

și-atunci de bucurie icoana mea va plânge

În cer or să se-audă explozii de comete,

căderea în păcat va cere sacrificii,

pieri-vor stalagmite sub scrâșnet de raclete,

și-n locul deznădejdii permanente

vor arde saltimbancii predispuși la vicii

Nici grațieri, nici crize temporare,

în creuzete false durerea n-or topi,

aripile de ceară vor lăcrima din soare

când sufletul surprins în trupul-închisoare

de zidul suferinței s-o strivi...

29 decembrie 2020