ÎN LOC DE REFREN

 Printre atâtea ninsori din tăcere curgând

s-ar putea să îngheț cu mult mai curând

decât poți să ghicești în cafeaua amară,

s-ar putea să zâmbești, s-ar putea să te doară

despărțirea de viscol, de iarna din sânge;

aud și acum universul cum plânge...

S-ar putea să îți cânte-n surdină acea cucuvea

ce-a zburat prin zăpadă din inima mea

De-aș putea să descriu cum se scurg în abis

tot ce-a fost să nu fie, tot ce-a fost doar un vis,

ți s-ar face înserare și-nlunare-n pridvor

și-o să-ți fie o clipă de viață mai dor

Și-o să-ntinzi rugăciuni efemere spre cer 

printre fluturi albaștri cu aripi de ger,

să te umpli de golul ce crește-ntre noi 

și să nu te mai poți întoarce înapoi

S-ar putea ca la urmă, în loc de refren,

peste sufletul meu să mai treacă un tren.

și-un acar disperat va dori să învingă

amintirea ce-am fost, înainte să ningă

Să lăsăm așadar un opaiț de ceară

întunericul dinlăuntru în tăcere să moară,

lumina-i  să fie un drum către ziuă,

să ningă frenetic în loc de adio...

15 decembrie 2020