M-am născut cu atâta dragoste-n mine
că le-am dăruit tuturor
și tot mi-a rămas suficientă
cât s-o iau de la început
Numai iarba mă întreabă,
încolțindu-mi inima,
de ce-o mai dăruiesc....
Nu-i răspund și de pragul asfințitului
cu toată inima mă izbesc
N-am cerut nimic înapoi
din tot ce am oferit
nici atunci când cerul
de zidurile nopții m-a strivit
Din fărâmele sufletului m-am recompus
și am alergat ca un cal nou născut
prin câmpie,
pierzându-mă într-un loc nevăzut
pe care nimeni nu-l știe
Și pe care nimeni nu-l va găsi
până la sfârșitul timpului
și încă o zi...
31 martie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu