PRIN GOLUL NUMIT UNIVERS

Când m-ai renegat, în acea zi blestemată,

cerul s-a prăbușit cu sufletul meu laolaltă

Drumul dinspre tine, pavat cu pretexte copilărești,

s-a topit precum cafeaua amară în cești

Durerea sfâșietoare a coborât din gând,

de jur împrejur numai îngeri plângând

Ai mimat tristețea adâncă,  

încă mă izbesc cuvintele carnivore în tâmplă:

”Călătoria noastră se sfârșește aici,

Dumnezeu aprinde în cer licurici!”

Mi-am întors privirea  sinucisă,

inima se zbătea îngropată în clisă

”De ce-ai vrut să mă-ngropi în apus?”

Golul din jur n-a răspuns.

M-am prăbușit în prăpăstii adânci,

căderea a fost o înălțare atunci

Scara spre cer putrezise instantaneu,

în golul din jur eram numai eu

Am văzut îngerii înlăcrimați cum dispar,

am băut și cucuta lor din pahar

Când ai renegat iubirea curată,

sufletul s-a prăbușit dintr-odată,

L-a călcat în picioare o lună nebună

și l-a aruncat în țărână

Mi-am luat în brațe trupul golit de sânge,

încă se-aude ecoul cum plânge

Timpul frumos a luat-o-n sens invers

prin golul numit univers...

19 martie 2021