Am spart toate ferestrele din ziduri
și-au fugit îngerii speriați,
pe poteci spinoase, prin riduri
țesute de munții Carpați
Arborii creșteau cu vârful în jos,
golind de iluzii pământul,
curgeau prin omul frumos
și pietrele de moară, și vântul
Soarele amiezii întreba uneori,
învelit în ploile-curcubeu,
cum de cresc milioane de flori
îngropate în sufletul meu!
Doar ecoul îi răspundea,
ținând în mână o floare albastră:
”De aici, din inima mea,
zboară îngerii pe fereastră...”
13 martie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu