Se-ntorc din depărtări albastre
acele păsări care au plecat
când iarna nesfârșită a vieții noastre
a-ntins peste lumină un macat
Ies ghioceii de sub bruma rece
când mierlele îndrăznesc să cânte,
trăsuri de îngeri or să se înece
sub argintiul norilor din tâmple
Va fi în suflet iarăși primăvară,
vor înflori toți cornii din Carpați,
din amintire visele coboară,
deschideți ușa cerului, cântați!
Cântați până se sparg ferestre
în timpul ce s-a scurs printre străini!
să se întoarcă vulturii pe creste,
cântați și poate n-o să mai murim
Poate vor prinde viață casele de lut
în care nu mai locuiește nimeni,
călătoriți cu sufletu-n trecut,
erați așa de mândri și de tineri
când ați plecat după himere-n lume,
că nu mai sufereați neomenia,
voi ați cântat zăltaților în strune
și-ați sărăcit, plecând, și România
Cât doare țara asta părăsită!
cum plâng de disperare cerbii!
neghina n-a trecut demult prin sită
și crește ca un ghimpe firul ierbii
Căsuțele-s golite de părinți,
ei s-au mutat de dorul vostru-n cer,
tot raiul s-a umplut de sfinți
și-n satele uitate-i tot mai ger
Pe lângă garduri putrezite cresc
aceleași flori ieșite din zăpadă
pe care neamul românesc
demult plecat, nu poate să le vadă
Pustii sunt ulițele zi de zi,
doar noaptea le cutreieră un câine,
și tot mai rare glasuri de copii
ne dau speranța că va fi și-un mâine
Doar păsările călătoare n-au uitat
să-și rânduiască cuiburile-n frunze,
și s-au întors de unde au plecat
ca-n vechile uleiuri de pe pânze
Carpații-or adormi ușor
sub cântece de leagăn nelumești,
și-n somnul lor sfâșietor, și îngerilor le e dor,
de raiul casei părintești...
1 martie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu