NU TOATE COPILĂRIILE SUNT LA FEL

 Sărăcia a mușcat  din oameni

până când au rămas fără inimă.

Golul din jur s-a mutat înăuntru

Desculții calcă pe cioburi de suflet 

căutându-și identitatea

În această societate bolnavă de narcisism

copiii adorm visând o coajă de pâine 

În această societate dezumanizantă

ipocrizia e lege, neomenia e o stare de spirit

Nu toate copilăriile sunt la fel.

Unele nici nu mai sunt copilării; 

sunt uriașe semne de întrebare

agățate de zborul păsărilor călătoare

Oamenii și-au pierdut busola

și nu se mai descurcă 

fără vechile mijloace de orientare:

răsăritul soarelui, surâsul stelelor, 

foșnetul frunzelor

Vremelnicia a acaparat ordinea de zi.

Prin zgura sufletului trec șerpi colorați

căutând victime colaterale

Copiii sunt atât de speriați

încât nu mai vor să ajungă oameni mari

Cât încă mai pot, se ascund în fluturi,

în bulgări de lumină călătorind prin

noaptea adâncă a vieții noastre

E un miracol că nu și-au pierdut inocența

în această lume a trocului, 

a înverșunării virtuale,

a lipsei acute de iubire

”Nu toate copilăriile sunt la fel ”, 

îmi șoptea îngerul rănit

într-o vreme când, 

neavând nimic, aveam totul

Îmi strâng în brațe copilăria

traversând deșertul inimii

însetat până la lacrimi

Invoc prin ferestrele sparte ale timpului:

”Veniți de luați copilărie! E gratis!”

Tăcere. 

Ecoul s-a ascuns în amintiri dureroase...

8 martie 2021