duminică, 30 aprilie 2023

DACĂ MĂ ÎNTÂLNEȘTI PRIN AMINTIRI

Dacă degetele mele reușesc să desfacă noduri,

Dacă sufletul se întoarce din viscol în mine,

Dacă mă întâlnești prin amintiri, salută-mă!

S-ar putea să-mi fie dor de tine


Eu doar în lumea ta am fost învins de clipă,

Eu, neînvins de atâtea vieți la rând,

Și doar în zborul tău n-aveam aripă

Și doar hrănindu-mă cu tine-am fost flămând


De aceea-n amintiri de mă-ntâlnești,

Chiar de s-a stins și frunza ruginită,

Oprește-te în timp să-mi povestești

Ce s-a-ntâmplat în veacul tău, iubită


Și dacă totuși n-am să reușesc

Să desfac nodurile grele,

Tu știi ce sunt și cât iubesc

Și-adresa mea-i pe una dintre stele


Și-n serile târzii din alte lumi,

Când sufletul se-ntoarce din Sahara

Și e deschisă casa de nebuni,

Poți să șoptești: Iubite, bună seara!


Chiar dacă ți se pare că n-ar fi

La geamul casei tale niciun greier,

Conjugă verbul a iubi

Până va ninge cu lumină-n creier


Și s-ar putea întâmpla să-ți amintești

Că noi am fost refrenul unui cântec,

Coperta cărții de povești,

Chiar dac-ai hotărât că nu mai suntem...


29 aprilie 2023 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu