O, orbilor, ochilor, i-ați invadat cu patimă trupul
și nu vă amintiți emoția copleșitoare,
tremurul sânilor, cântecul, rugul
ce ardea ca o torță pe mare!
Linia orizontului cobora printre ape
mirări necontenite implorând,
niciun zvâcnet n-ar fi putut să scape,
timpul se întinsese mai mult ca oricând
Clipele se prefăceau în lumină,
redevenisem întreg absolut,
se auzea în mine doar ploaia
căzând peste îngeri de lut
Doar ea, încuiată-n lumina ochilor,
cunoștea secretele ascunse-n curcubeu,
și dacă timpul s-ar fi sfârșit, orbilor,
ea ar fi rămas dumnezee, eu-un biet dumnezeu...
9 aprilie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu