Locuiam împreună

Tristețea mergea de mână cu mine 

pe străzi laterale, prin tranșee,

pe câmpuri cu păsări de pradă așteptându-și cina;

păsări hrănite cu oasele tale, femeie,

ori de câte ori se stinge în Cosmos lumina.

Mă însoțea către centrul pământului și înapoi

într-un du-te vino continuu, 

de parcă nesfârșirea o inventasem noi.

Și când ne invadau culorile strângându-ne

deasupra existenței sufocante, de nepătruns,

se auzeau chemările 

fără răspuns

Într-un târziu,

nu s-a mai putut face nimic.

Ne-am prăbușit îmbrățișați 
sub clarul de lună

Dar tristețea era acolo: 

locuiam împreună

17 iunie 2017