Tot mai murdare-s ferestrele nopții

Și doare căderea abruptă din stea,
și orele-s arcuri ruginite postum,
e posibil, cândva, draga mea,
demonii să se înece în fum

E poate mai bine să tragem oblonul
peste sufletul nopților fără zi,
a căzut din ceruri albastre bufonul
pe câmpurile gri

Pe străzile cu sens unic trec monștri
încălțați cu papucii de casă,
furați din picioarele alor noștri,
când dormeau cu capul pe masă

Nu mai e nicio șansă ca veacul,
să-și întoarcă privirea-înapoi,
să ne dea de veste că leacul,
e-ngropat sub epava din noi

Dar tot mai murdare-s ferestrele nopții,
ce se strivesc de păsări călătoare,
viii cu viii, morții cu morții,
dar plouă, și ninge, și doare...


23 iunie 2017