DIMINEAȚĂ DE TOAMNĂ

Cad brumele reci, dinadins nemiloase,

prin sânge trec corbii spre ținte precise,

copacii în lacrimi scriu teze concise,

moina abdicării pătrunde în oase

Se-aud doar cum pleacă din lume cocorii,

sub frunze desculții își deapănă viața,

subțire e drumul, subțire ca ața,

și plâng strânși în brațe de viscole norii

La poarta spre rai stau îngerii ciotcă,

să plece de-aici este patima lor,

nu vor s-aparțină acestui decor

și-s locuri puține în ultima lotcă

În noi vor rămâne doar vrăbii și greieri

cântând contra morții din găuri de lut,

în iarna ce vine cu mine pe scut,

tristețea se-ncuie cu-n lacăt în creier

Se duc undeva, spre apus, migratorii,

strigând că se-ntorc când se face lumină,

pământul bolnav, vinovat fără vină,

supus e la legi dinadins tranzitorii

Dimineață de toamnă, dinadins fantezistă,

din sânge curg norii spre ținte precise,

copaci disperați se amestecă-n vise,

și-n brumă, desculță, doar inima-mi tristă...

20 noiembrie 2021