UȘA

 În noaptea-n care sufletul s-a stins

bătea un crivăț tragic prin trahee,

în brațe timpul l-ai cuprins femeie

să poți pleca din mine dinadins

S-au smuls din golul marilor înfrângeri

cocorii ce migrau pe-un alt tărâm,

n-ai spus măcar în șoaptă să rămân,

m-ai alungat în liniște să sângeri

Pe axa lumii scârțâiau tramvaie

ce adunau de-a sila călătorii,

țipau sub pragul inimii cocorii

și-un gol istoric se-ntindea-n odaie

Copac nu mai eram, eram cenușă,

jăraticul din mine se topise,

sătul de toate tratamentele prescrise

m-am rezemat cu spatele de ușă

Dar ușa aceea nu ducea niciunde,

era o barieră către infinit,

un semn de carte că ne-am și iubit

prin care numai întunericul pătrunde

O lacrimă de ceară s-a prelins

din ochiul sfâșiat, fixat în grindă,

și s-a tăiat în cioburi de oglindă

în noaptea-n care sufletul s-a stins...

6 noiembrie 2021