Arcul și tolba cu săgeți de pe umărul ei păreau podoabe în plus;
ea oricum era atât de frumoasă!
”Unde se duce minunea aceasta”, l-am întrebat pe Iisus,
”...așa departe de casă?”
Trecând desculță prin apa sărată
s-a așezat la odihnă pe o piatră de râu, colțuroasă;
nu-i păsa că luna ca un câine o latră;
ea era oricum la fel de frumoasă
Un foc de vreascuri se-aprinsese-n trup
și timpul mă privea cu ochi de lup
”Pe cine vrei să săgetezi?”
am întrebat-o într-o după-amiază cețoasă
N-am auzit răspunsul;
ea era din ce în ce mai frumoasă...
Într-un târziu presărat cu păsări de pradă,
printre zăbrelele inimii leul reuși s-o revadă;
”O, dacă aș fi un tânăr vânător, cu tine aș vâna
tot întunericul din inima mea!
Nicio săgeată n-ar putea să oprească,
sângele meu să nu te iubească?”
În vârtejuri amețitoare de leu
se-auzeau fugind nopțile dureroase din sufletul meu
A vânat leul până la capătul lumii și chiar mai departe...
Hăituit, săgetat, leu-și ducea vânătorul în brațe spre moarte
Și-a tras și ultima săgeată lăcrimând:
”Mi se pare că tu m-ai iubit, de aceea te ucid mai curând...”
12 noiembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu