Când sufletul din univers coboară
și se aprind luminile în burguri,
iubirea zăvorâtă o să doară,
degeaba trece sania amară
venită de la mine din amurguri
Ce trebuia să fie magica lumină
de la-nceput și până la sfârșit,
a fost un strigăt tragic de drezină,
în care vinovații fără vină
sunt condamnați la minus infinit
În gândul meu un fluture plângea,
simțind că toamna a intrat în transă,
și l-ai zdrobit cu palma, draga mea,
și palma ta a fost atât de grea
că n-a avut sărmanul nicio șansă
Surprins de groaznica cruzime,
spre miazănoapte singur am pornit-o,
am traversat prăpăstia din mine
și te-am strigat dintre ruine,
dar nu m-ai auzit deloc, iubito
Amurgul s-a lăsat instantaneu,
orașul la picioare se stingea,
plângea la ușa închisă Dumnezeu,
plângeam plecând definitiv și eu,
și-un fluture în palma mea plângea...
10-11 noiembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu