APE ADÂNCI

Sufletul aleargă prin ape adânci

înșeuat la un cal de lumină

Nu se mai văd umbrele, nicăieri cerul,

orizontul se-nfige-n retină

Golit de-amintiri, de dureri viitoare,

mă afund în copilărie

La marginea lumii, printre flori de cireș,

fluturi și poezie

Dar în copilăria mea nu mai e nimeni,

toți s-au grăbit să ajungă oameni mari,

cu probleme existențiale;

realitatea mă izbește de perete

și-mi acoperă sufletul cu petale

Aprind focul de vreascuri

ținând ochii închiși;

sufletul cântă

printre mierlele din desiș

Parcă se face frig și mă dor oasele

cum doare absența prietenilor mei;

în genunchi îmi rog sufletul

să m-arunce la lei

Calul de lumină mă strânge în dinți

și-aleargă prin apele adânci 

ale copilăriei mele

până când se izbește de stânci

Deschid ochii și nu-mi mai văd stelele

nici colțul albastru de cer,

toți norii și-au deschis umbrelele

și-n suflet se face mai ger...

3 aprilie 2022