DORINȚA

Afară plouă cu-ntuneric peste frunze,

Coboară nălucirile primăvăratice din pânze.

În sobă arde focul amestecat cu suflet

Și-n ceașca de cafea se tânguiește-un cântec

E despre noi, îmbrățișați în amintire,

Doi naufragiați cerșindu-și reciproc iubire.

Un rug aprins ne poartă-n vâlvătaie

Și ardem împreună cu picurii de ploaie

Dorința cotropește ce-a mai rămas din noi,

Hrăniți unul din altul redevenim strigoi.

Aripi ne cresc, și ochi mai mari, și mâini,

Din carnea noastră mușcă înfometații câini

Răpuși de sentimente, încorsetați în flori,

Suntem striviți de roua iertărilor din zori.

În timp ce orizontul albastrul și-l desface

Întregul absolut din spaimă se reface

Nu mai suntem ființe, redevenim ființă,

Suprema încleșatare hrănită-i cu dorință,

Lumina ce coboară o să ne-o-mpartă nouă

Chiar dacă-i frig în Cosmos și pe planetă plouă...

17 aprilie 2022