Nu mai era nimic de zis,
primăvara parcă înnebunise,
jefuit de mirări, pe sens interzis,
sufletul fără trup rătăcise
Desculț, înspinat, năruit,
a bătut la ușa casei părăsite
și-ntr-un somn îndelung drămuit
a cernut tot nisipul prin site
Sub o cergă de pânză albită
un înger albastru dormea,
semăna cu un ochi de iubită
rătăcit prin inima mea
Dintr-odată din nopți au căzut
fluturi de rouă pe flori,
ochii s-au deschis și-au văzut
cum aleargă îngerii-n zori
fără haine și fără petale,
mânați de doruri arzânde,
căutau prin lumină o cale,
suflete de iubire flămânde
”Femeie din visuri lumești,
de ce-mi cazi numai noaptea din stele?
Nu ți-e teamă c-ai să uiți cine ești
între două bătăi ale inimii mele?”
15 aprilie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu