Nu mai înțeleg ce se întâmplă,
când am plecat din mine n-a mai rămas nimic,
nici măcar soarele ce-mi locuia în tâmplă...
Am inventat drumuri neumblate,
drumuri lungi prin noaptea polară,
drumuri prin lumina amiezii de vară,
drumuri topite în ciocolată,
drumuri pe care nu am fost niciodată
E timpul să-mi fac o resetare,
să renunț la tot nimicul,
să trec prin oglindă
ca printr-o gaură neagră
și-n urma mea nisipurile mișcătoare
să se întindă
”Pe curând”,
spune ecoul aiurind
Sau poate nu,
nu vom ieși din matrice îmbrățișați.
Adio!,
îngrop toate poemele în munții Carpați...
15 aprilie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu