Inima cerbului se zbate în trupul bolnav
pe unde tenebrele sunt din ce în ce mai adânci,
de unde n-a mai ieșit niciun înger la fel cum a fost
înainte de a cerceta oglinda. Și nici atunci
n-a înțeles ce se întâmplă,
de ce umblă cerbii prin întuneric
și se învârt metempsihozele
de-un milion de ani prin oul sferic
Coarnele cerbului încă mai desenează-n văzduh
cercuri rostogolite spre soare,
de unde se întorc topite de dor
ciute imaginare
Dar nu e niciodată târziu
și nici nu e niciodată prea grav,
să fii călător prin pustiu
câtă vreme inima se zbate în cerbul bolnav
21 octombrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu