Nu coboară pe scara de fum niciun înger

Ea tace pentru că se teme de cuvinte,
Nu poate să-și scoată absolutul din minte.

Rănile cuielor sunt atât de adânci
Că au crescut în locul inimii stânci.

Nu coboară pe scara de fum niciun înger,
Prin iarbă, desculț, ca o lebădă sânger.

Vor veni uneori după urme
Amintirile răzlețite de turme.

Dar prin frunzele plopilor sinucise
Ea tace strivită de vise.

Așteaptă cealaltă jumătate de țărm
Până când îngerii de zăpadă adorm.

Doar o umbră trece câteodată călare
Ca o săgeată slobozită-n uitare.

Se lovește de arbori ce-și strigă
Căderile sub tăceri de ferigă.

Și parcă plouă dinadins
Pe mâna ce-n zadar s-a întins.


15 octombrie 2017