Tu, cea frumoasă, ce-ai trecut prin sufletul meu

Tu, cea frumoasă, ce treci prin spaima surâsului meu,
spune-mi: mai este mult până se prăbușește soarele?
că de atâta nesomn și drum prin pustiu
sufletul mi-l calcă, nemiloase, picioarele

Zdrobește cu călcâiul șarpele acela de ametist și argint
ce s-a încolăcit de inimă zvârcolind-o,
lovește fără milă oglinda
ce mi-a îmbrățișat figura, strivind-o

Tu, cea frumoasă, ce treci prin trupul meu ca un drog
risipindu-te-n mii de poeme,
spune-mi: cât mai e până se prăbușește soarele
sfâșiat de câinii sălbatici din teoreme?


Fii sinceră, n-are rost să ascunzi în zăpadă
stiletul ce-mi va despica nemilos clipele,
strânge în pumn otrava trădării
și-împrumută-mi cu dobândă aripile

Mai am un drum neumblat de făcut,
m-așteaptă undeva, pe-o cruce, Dumnezeu,
dacă poți, fă-mi un semn la plecare, cu mâna,
tu, cea frumoasă, ce-ai trecut prin sufletul meu


15 octombrie 2017