Ea stă în camera inimii supărată

Ea stă în camera inimii supărată,

eu stau după ușă strivit 

A uitat în ce secol

și de ce ne-am iubit

Intru în sufletul ei 

pe o scară de lumină subțire

prin care vântul s-a strecurat

la despărțire

O să ne lovească într-o zi apoplexia

sau vreo altă spaimă din trup,

și-atunci carnivoră pustia

își va înfige colții de lup

în semnele de întrebare rămase

orfane de răspunsuri,

oasele ei vor sfărâma alte oase

vor străpunge alte impulsuri

Ea stă în camera inimii supărată,

și-n ceașca fierbinte de cafea 

nu se mai arată
 nici îngerul, nici umbra mea

Atunci, umbra ei

 scormonește febril printre idei;

fără ochi, fără haine, 

doar cu cercei

2 octombrie 2017