Dă-ți la o parte nopțile din riduri
și-aruncă dezertarea pe fereastră,
să curgă o cărare printre ziduri
pe care să se-ntoarcă nemurirea noastră
De va-ntâlni în cale-un trecător
înveșmântat în nopți de fir subțire,
să-l treacă-n veacul următor
pe unde umblă aievea cămașa mea de mire
De va-ntâlni vreo umbră de femeie
ce nu știe străbate ceața deasă,
să îi arate ultima alee
pe unde rochia-i albă de mireasă
își caută întâia ei stăpână.
Și s-o îmbrace ori de câte ori
o strânge Dumnezeu de mână
și plânge depărtarea-n meteori
21 octombrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu