Îngerii au săgetat distanțele,
S-a prăvălit peste inimă Polul Sud,
Strigă-n aortă restanțele
Sub soarele pe jumătate nud.
La capătul mâinii dinspre apus
Îmi erai de o mie de ori răsărit,
Mă simțeam mai presus
Decât zeii de aer din mit.
Nu mai există cuvinte nespuse
Suspendate între cer și pământ,
Au căzut în lumină seduse
Precum zorile risipite de vânt.
Câteodată trec nopțile-n tropot
Pe sub streașina somnului meu,
Și-mi sună în suflet un clopot
Strivind disperări de ateu.
”Nu-i nimeni”, îmi spune o umbră
Sfâșiată de un dor ascuțit;
” Se-ntorc evadații din tundră,
E ultimul lor asfințit...”
11 octombrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu