Deșert (În umbră și-a înfipt ghearele o acvilă)

Deșertul se întindea de jur-împrejur,

 tălpile iadului mă ardeau,

mirosea a carne arsă, a funingine,

 prin retina scorojită scorpionii fugeau

Mi-era cumplit de sete, îmi crăpaseră buzele,

mișunau printre iluzii viermii,

de nicăieri nu venea nicio veste,

îmi plângea în sânge iluzia iernii

M-am prăvălit sub soarele 

dinadins nemilos
până când prin suflet
 nisipul s-a prelins ca un șarpe odios

Nu se mai auzea decât tăcerea scelerată

cum îmi desfundă urechile cu o undrea.

M-am bucurat că, totuși, cineva se străduiește 

să dezgroape iluzia mea

”E posibil să fi murit printre dune,

pipăiește locul unde ar fi trebuit să ți se coasă rana!”

a spart liniștea sinucigașă,

fata morgana

Și ți s-a făcut dintr-odată atât de dor

că ai început să curgi prin pustiu

Te-au ridicat în picioare vulturii

ce se hrăneau din tine, de viu

În umbră și-a înfipt ghearele 
 o acvilă

atât de înfometată

că te-a sfârtecat fără milă

Ultimile rămășițe le-au păstrat hienele bătrâne 

pentru desert

Le-au înghițit nemestecate

și le-au vomitat în deșert

14 octombrie 2017