Dacă mai există undeva un loc
unde să mă pot așeza liniștit
fără ca cineva să-mi ceară
să strivesc cu talpa capul șarpelui,
acolo
va trebui să ajung într-o zi
O să îmbrățișez pământul jilav
ca un câine bătut
și-am să ascult cum curge liniștea prin mine
ca printr-o coloană a infinitului
orizontală
N-or să-mi crească aripi de pasăre măiastră,
n-or să-mi străpungă tălpile rădăcini,
o să fiu doar o frunză sfâșiată de vânt
găsindu-și în sfârșit bucățile de suflet
răstignit la fiecare răscruce de vânturi
La emisiunile de știri nici nu se va băga de seamă
că, undeva, mai există un loc...
16 februarie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu