Nu-mi atingeți sufletul cu mâinile murdare

Nu-mi atingeți sufletul cu mâinile murdare,
s-atâtea tranșee între noi,
mă retrag cu focuri răzlețe, întâmplătoare,
nu mai e nevoie, Patrie, de eroi

Jumătatea întregului este un copac înghețat,
cealaltă jumătate a înflorit ca o armă;
e jumătatea dinspre tine, Românie,
e întregul ce de fluturi se sfarmă

Tu, în rochia însângerată de maci,
te duci ca un vis destrămat înainte,
nu mai vezi iarna mea viscolind
cu poftă de fiară încuiată-n cuvinte

Vom ajunge la același copac sfâșiat,
tu vei mușca cu poftă din măr,
mie îmi vor îngheța buzele
însetate de durere și de-adevăr

O să-ți fie cald, soarele o să-ți spele
pașii încuiați în supremul deșert,
vei cerși iarna mea pentru-o clipă:
”E a ta”, o să-ți spun, și mă iert

de frigul venit dintr-o spaimă recentă,
de ultima privire sfâșiind o fereastră,
se vor amesteca anotimpurile
izgonite de patima noastră

Dar nu ne mai suntem, Românie, eroi,
mă retrag cu focuri răzlețe, întâmplătoare,
demonii te trag în noroi:
nu-mi atingeți sufletul cu mâinile murdare!


24 februarie 2018