Trece secunda cu sufletu-n gheare

Cad  iernile peste cuibul de cuc,
stalagmite acoperă gândul,
toate drumurile în cârcă le duc
prin viața arată de-a rândul

Zboară cocorii prin lumină invers,
umbrele înserării înnoadă dezastre,
mai e un mileniu, iubito, de mers,
înapoi înspre spaimele noastre

Ne pândesc din secvența uitării tăceri,
urlă-n țesuturi sălbatice fiare,
mâine va fi mai trist decât ieri,
trece secunda cu sufletu-n gheare

Pe câmpul minat, printre urme de lut,
un copac singular refuză să moară,
muzica frunzelor a tăcut,
pașii pierduți încontinuu or să doară

Se sting anotimpuri strivite
de inimi îngropate în var,
trec herghelii fremătând în copite
sufletul înhămat la calvar

Doar îngerul se strecoară în sânge,
ca un glonț din timpul pustiu,
mâna de gheață întunericul strânge;
ai venit, însă așa de târziu!

Și-ai să pleci înspre tine devreme,
respectând vechi sentințe lumești,
și-ai să-ți dai peste suflet cu creme 
ca să fii altceva decât ești...


5 iulie 2018