După 28 de ani de mimare a orgasmului democratic, România e prima țară din Europa la toate capitolele - bunăstare, democrație, educație, sănătate ș.a. - dacă întorci clasamentul invers. Parametrii care măsoară lucrurile bune abia pâlpâie, pe când aceia care definesc nenorocirile te orbesc. Meritul este, fără putință de tăgadă, al infractorilor ce ne conduc depășind viteza sunetului pe ultimul drum al demnității umane. În fruntea treburilor țării ajung numai mutanți, numai pozne ale firii, de parcă raboteza națională produce non-stop rebuturi. În prim-planul politicii românești nu se află niciun bărbat de stat. Trăim dictatura impostorilor, a apatrizilor, a gunoaielor ambalate în costume Armani, scoase la suprafață de spuma revoluției și a reformei de gang. Manipularea e cordonul ombilical dintre ales și alegător. Dihonia ține loc de program politic. Războiul româno-român e mai feroce decât războiul rece. În spațiul public nu există confruntări de idei, ci vulgare bătălii ale nervilor, inutile și dezumanizante, menite să mențină la putere o oligarhie infectă, fără principii, abrutizantă, ce se scaldă în orgii bugetare din care fumegă sângele poporului român. Mafia e transpartinică, deține monopolul puterii, iar Opoziția e o glumă proastă. Moralitatea a fost interzisă prin lege. Justiția e un teatru de marionete. Lupta anticorupție, vitală pentru reechilibrarea mersului biped, a fost folosită (și) pentru răfuieli politice. Patrioții sunt vânați cu înverșunare ca nu cumva să le dea pildă de răzvrătire și altor iubitori de țară. Temele esențiale ale unei societăți normale - educația, sănătatea, migrația economică, adaptarea vieții cotidiene la noile tehnologii informaționale, problemele vârstei a treia - sunt tratate superficial, atât cât să aducă niscai voturi. Investițiile în remodelarea țării, în adaptarea la ziua de mâine, sunt inexistente. Piticii de pe creierul națiunii n-au nicio legătură cu viitorul. Singura rațiune a existenței lor este îmbogățirea fără nicio măsură. Sunt nesătuli, sangvinari, lipsiți de orice urmă de bun simț... Au mațul nesățios și se străduiesc să-l potolească. Și dacă pentru asta trebuie să-i satisfacă pe licuricii mari și mici, cu prețul sacrificării copiilor acestei țări, o fac fără nicio remușcare. Li se pare firesc să arunce banii oropsiților pe bombardele, fregate, avioane și alte fiare vechi în timp ce cancerul sărăciei și al subdezvoltării mușcă cu voluptate din societatea românească. Ajunși la acest punct trebuie să întoarcem clasamentul invers și să observăm că România e pe primul loc de pe mapamondul lumii globului pământesc la rata de creștere a înarmării! Ca să ne apărăm de ruși? Nici vorbă. Derbedeii plătesc tribut străinilor ca să-i apere, în primul rând, de poporul român. Care până la urmă va înțelege că dușmanul său cel mai înverșunat este politicianul român. Contra acestui impostor feroce trebuie să ne înarmăm cu știința de carte, combinată cu dragostea de țară. E singura armă eficientă împotriva prostiei și ticăloșiei gunoaielor îmbrăcate în costume Armani. * Ca în fiecare an pe vremea asta, Viktor Orban face o cură de rahat, undeva, pe la Tușnad. I-am da o flegmă, dar nu-i frumos să deranjezi omul de la masă. Și-n plus, ce-ar zice Huniunea Europeană dacă ne-am pune mintea cu fiecare nefericit căruia nu i-a dat mă-sa țâță și a trebuit să se sacrifice Horthy? Nu ne-ar scoate din extremiști. Norocul lor că suntem băieți civilizați. * Ca să dărâme guvernul Tsipras, niște criminali nebuni au incendiat Grecia. Aproape o sută de oameni nevinovați au pierit în flăcările iadului. Fiarele trebuie prinse și arse pe rug, în piața publică. * Tehnologia a mai făcut un pas: de la anul omenirea umană va avea mașini zburătoare! Astfel se rezolvă și problema autostrăzilor românești. Cu goluri de aer din cauza furturilor de oxigen, dar orișicât, va fi un progres * Continuă jefuirea pădurilor cu legea pe masă fiindcă Mafia joacă ceardașul pe trupul țării. Alungate din habitatul lor, viețuitoarele pădurii se aciuiază la marginea așezărilor omenești încercând să supraviețuiască setei de distrugere a sălbaticilor politicieni. Cu mai mult tupeu, șacalii, bursucii, mistreții și dihorii au invadat Casa Poporului. Numai oile behăie resemnate pe miriște așteptând să fie mulse, tunse, sacrificate. Cele mai norocoase, altele decât oile lui Gigi, primesc, doar în ziua votării, o mână de lucernă. * Cu ocazia zilei Imnului național, doamna Dăncilă a mutat Câmpia Libertății de la Blaj pe Câmpul lui Horea de la Alba-Iulia. Cică așa i-a recomandat Comisia de la Veneția, colț cu școala ajutătoare de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. Vorba lui Hagi: ”Nu suntem lucizi, nu suntem concreți, nu vedem poarta...” * Iubitul Elenei Udrea, altul decât Popeye Marinarul, va fi șeful guvernului când blonda va deveni președinte. La fel ca pe vremea lui Băsescu, șeful statului îi va da clanță premierului. Totuși, să nu ne îngrijorăm, fericitele evenimente se vor întâmpla când va zbura porcul. Și cum la noi porcul nu se simte prea bine, mai avem de așteptat. * Guvernările din România au funcționat după principiul : ”Ciocul mic, acum e la putere ai noștri!” Nu le-a păsat de nimeni și de nimic. Dreptatea? ”O vorbă de dânșii inventată.” Numeroase rahaturi legislative au fost aruncate în ventilatorul democrației numai pentru a se perpetua la putere o clasă politică infectă. Sau pentru a scăpa de țuhaus niște hoți dovediți. Ultima mizerie - lăsând la o parte legile injustiției - este adoptarea pensiilor speciale pentru derbedei. Adică, cei mai mari profitori ai jafului generalizat din Țara Românească, așa zișii demnitari, vor băga adânc mâna în buzunarul cetățeanului și după lăsarea la vatră. Cică pentru că s-au jertfit pe altarul muncii de partid. Că nu-i ușor să furi când ai potera pe urme! Stresul trebuie răsplătit. Măi, golanilor, vorba tăticului vostru vitreg, pensia trebuie să reflecte nivelul contribuției, nimic altceva. Dacă voi credeți că puteți să-i batjocoriți la nesfârșit pe cei desculți și goi, vă înșelați! În sufletul acestei țări se ascut săbiile. Vreți pensii mari? Marș la muncă! * În timp ce amărăștenii își dau la cap unii altora pe tema cine face mai mult rău țărișoarei, Dragnea sau Iohannis, bagabonții își continuă nestingheriți voiajul prin lumea largă folosind tichetele de vacanță acordate cu mărinimie de electorat. Cele mai multe tichete a primit Iohannis. * Vameșii bulgari, speriați de pesta porcină pitulată printre bagajele turiștilor români, le-au confiscat cârnații de Pleșcoi (scuzați limbajul licențios!). Castraveciori aveau ei. * Primarul unei comune dâmbovițene, Pietroșița, s-a făcut cetățean de onoare al localității în slujba căreia și-a pus talentul iuțelii de mână bazat pe nebăgarea de seamă a concetățenilor săi. Urmează statuia și....(căutați rima că noi suntem mai mult cu proza) * În anul centenarului, pe lângă amnistia fiscală, ar fi bună și o amnistie a faptelor penale pentru ca aceia care au furat să nu se mai simtă stingheri. Adică, să fie puși pe picior de egalitate cu aceia pe care i-au jecmănit. Păi ce, e vina lor că ăia e proști? Și-ar fi păcat ca la 1 Decembrie să lipsească cineva de la hora unirii jefuitorilor cu victimele. Numai așa este posibilă concordia națională, numai așa vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât. De fapt, mai mult decât atât nu se poate. * ”Mă bucur că mă aflu la Priștina” (capitala provinciei Kossovo), a declarat fericită Viorica, aflată, de fapt, într-o realitate paralelă, undeva, la Podgorița (capitala Muntenegrului). Și noi ne bucurăm, Viorico! Abia așteptăm să te întorci acasă, la Paris. Unde, vorba aia, orice câine cât de mic poartă-n coadă un covrig. * Totuși să nu fim prea aspri cu Viorica, că n-o face din răutate, ci din prostie. Dar presa din Serbia și Muntenegru n-are de unde să știe că blonda de la Videle a dormit și la ora de geografie. * Vorba lui nea Petrică, alt filosof rătăcit în guvern, între metafizică și clitoris, care, afectat de arderea porcilor ”ca la Auschwitz” a constatat: ”În sufletul meu este multă durere!” Dar în al nostru ce crezi că este, nea Petrică, când vedem ce proști populează circul de partid și de stat?! * După cum lesne se poate observa, guvernul român e principalul furnizor de prostie din UE. Juncker a devenit invidios. * Mădălingi Ionescu dă verdictul: ”În 20-30 de ani căsătoria va dispărea! Oamenii își vor cumpăra partenerii de la dealer-ii de roboți sexuali! Nu vor mai exista sexe!” Uite unde duce onanismul de la ”Waw biz”! Și, mai ales, individualismul. Dacă el nu mai are puță, presupune, folosind izvoare isterice ambigui, că nimeni nu mai deține prețiosul organ de partid și de stat capră! Te-a prostit foamea, Mădăline! * Dar să revenim în Evul Mediu unde ne-am simțit atât de bine alături de frații noștri de gintă latină că aproape nu ne-am fi întors în zilele noastre. Să deschidem cu emoție ”Istoria necenzurată a românilor”, să citim și să ne crucim (mai ales ateii): ” Pe la 1579, Franţa fu cucerită de un valah tânăr înalt, frumos şi, culmea, bine-crescut. Omul intrase în Europa fără viză fiindcă fugise din Valahia înainte ca slujbaşii vremelnicilor domnitori să-l scurteze de capul plin de vise. Că născându-se datorită virilităţii bolnăviciosului Pătraşcu cel Bun, Petru Cercel n-avea cum să nu se gândească la ziua în care va ajunge cel mai tare din parcarea valahă şi va tăia coada câinelui dintr-o singură lovitură imaginară. Hălăduind prin Occident, ca tot românul fără busolă şi-a făcut o mulţime de prieteni influenţi că, pe lângă calităţile cu care l-a hărăzit din greşeală natura, mai pusese mâna şi pe carte, obicei atât de hulit şi în acea vreme. Fără să facă vreun efort, valahul părea mult mai deştept decât interlocutorii săi. Ajuns în preajma regelui Franţei, Henric al III-lea, lăsă o bună impresie, ceea ce-I determină pe acesta să-i sprijine candidatura la tronul valah, la Biroul Electoral Central de la Stambul. ”-Pierre, dragule, dacă ajungi vodă învaţă-i pe valahi să se poarte ca tine, să fie occidentali, şi-n felul ăsta n-o să mai aveţi probleme cu vizele. Aşa curaţi, dichisiţi, parfumaţi ca nişte căţei, păreţi de-ai noştri, pe cuvânt. Tu eşti prototipul, mai ai sa scapi de un obicei mârlănesc: nu mai dormi cu capul pe spadă şi nu mai ţine ochii deschişi. Că te ia lumea de nebun şi e păcat. Fii mai relaxat!” Pierre n-avea interesul să-l contrazică pe Henric al III-lea, se prefăcu că-i dă dreptate şi ca semn al prieteniei acceptă ca secretar personal pe unul Berthier, băiat talentat la scris dar lipsit de avere personală. Dar în sinea lui altcumva gândea decât protectorul franţuz. Că dacă ar lăsa spada imediat s-ar repezi vreun vecin mai îndemânatic să i-l taie. Că ăsta era stresul cel mare în Valahia. Ca să se descarce, câţiva ani mai la deal, trimise un e-mail fratelui său vitreg, Mihăiţă:“Dragă frăţioare, Petrică te salută! Ştiu că eşti ocupat până peste cap cu făcutul averii pe spatele ţăranilor însă îmi permit să te deranjez un pic din activitate cu ceva veşti despre mine. Încă de la început te anunţ că sunt bine şi sănătos ca un porc mistreţ. Am vizitat multe oraşe europene dar niciunul nu m-a impresionat ca Parisu’. Ce să-ţi povestesc? Au ăştia o cultură, o civilizaţie să arunci cu basca după câini nu alta. Am vizitat cârciumile populare, casele de toleranţă, nu mi-a scăpat nimic. A fost o nebunie, mai ales când le-am încercat pe franţuzoaice. Notează: Când treci pe la Paris fă-le şi tu bucuria şi n-ai să regreţi! Au clasă. Plini de calităţi mai sunt francezii ăştia, dar mai au şi defecte. Cel ma tare m-a deranjat când m-au pus să stau la masă între una blondă, ţâţoasă, apetisantă, nimic de zis, şi un câine vagabond. La început am crezut că-i vreun apropou şi-am vrut să plec dar n-am întins-o de teamă să nu se supere buldogul. Blondina m-a lămurit că la ei, câinii au aceleaşi drepturi cu oamenii şi mănâncă din aceleaşi farfurii. Ei speră ca, astfel, societatea să se umanizeze şi să nu mai mârâie unii la alţii. M-a îndemnat să-i învăţ şi pe valahi să procedeze la fel, să mănânce din aceleaşi farfurii cu dulăii că astfel vor avea revelaţia a ceea ce este esenţial în viaţă. Nu i-am dat-o-n bună Brigittei, că aşa o chema, explicându-i că-i greu de schimbat un popor care a dat cu javrele de pământ de când se ştie. S-a buzat un pic dar i-a trecut mandea o privire prin zonele periculoase de-a pierdut pe loc şirul discuţiei. După Franţa, am făcut o baie la Veneţia unde dogele mi-a dăruit din simpatie pentru poporul pe care-l reprezint 1000 de ducaţi. Banii mi-au prins bine, deşi parcă mă mustră conştiinţa că i-am spus că sunt francez! Trece şi durerea asta. Cu-n pic de şampanie franţuzească uiţi de toate. Să nu crezi că m-am ciocoit dar şampania chiar e un lucru bun. N-o să prindă la valahi că, vorba lor, nu învârtoaşă ca ţuica, dar pentru obrazuri fine merge. Am trecut şi pe la Raguza unde mi-am tras pe turtă spuza. M-am simţit excelent întrucât m-am dat veneţian. Ce înseamnă bilingvismul ăsta! Ştiu o grămadă de limbi, majoritatea învăţate cu ajutorul damelor (și domnilor,de ce să nu recunosc, chiar dacă societatea încă nu-i pregătită!) ,lucru care m-ajută enorm, aproape la fel de mult ca pe Petre. Ştii care, ardeleanul ăla de are drept gineri nişte specialişti în limbajul trupului. De doi ani sunt la Stambul unde, pe căi cinstite, trag sfori s-ajung pe tron în locul lui Mihnea. Când să zic şi eu hop, am pus laba pe domnie, se ivesc carele cu aur trimise din Valahia de Ecaterina Salvaresso, mama domnitorului Mihnea, de fapt adevărata conducătoare. Băi fratello, am cam făcut datorii pe aici că turcii sunt nesătui şi farmecului personal ei nu-i acordă prea mare importanţă în raport cu paraii, dar sper să mă scot după ce ajung domn. Mai e ceva de furat în Valahia? Că am auzit la BBC că a declarat un sfetnic de-acolo, că nu, şi atunci toate eforturile mele sunt zadarnice. Trimite-mi răspuns urgent să ştiu ce am de făcut: mai vin la putere sau mă las păgubaş. Că doar nu e nimeni fraier să creadă că vin la muncă…La 29 august 1583, Petrică intră în ţară voios nevoie mare, cu planuri măreţe în ochii şăgalnici şi cu o armată numeroasă de creditori la coada calului. A mai inventat o taxă: “goştina pe oi”, drept pentru care a primit numeroase felicitări, telegrame, adeziuni şi mulţumiri de mamă din partea colectivelor de oameni ai muncii. Poporul îşi întorcea faţa de la el după ce, la început, îl privise mulţumit ca pe o curiozitate a naturii cu cercel în ureche. Că dădea chefuri la boieri, dar nici pe ţărani nu-i privea de sus. A încercat să bage la înaintare spiritual european, dar n-a observat nimeni. Că valahii erau neatenţi la problemele globale ale omenirii încă de pe atunci. Se ocupau, ca şi acum, cu supravieţuitul, ţuicăritul şi porcăitul, îndeletniciri onorabile în felul lor. Nu i-au impresionat nici reconstituirea reşedinţei domneşti de la Târgovişte şi nici încercarea de a înlocui mormanul de fiare vechi din industrie cu un atelier de construit tunuri.Văzând cum stau lucrurile şi înţelegând cam ce vrea sultanul de la fizicul lui când l-a convocat la Stambul, Petrică dă un tun colosal economiei naţionale şi cu 500.000 de scuzi, îşi ia tălpăşiţa în Transilvania, însoţit de soldaţii săi credincioşi care, pătrunşi până-n măduva oaselor de spiritul practic, îl jefuiesc în Ţara Bârsei. Este bine primit de guvernatorul transilvan care-l găzduieşte într-un loc sigur, la puşcărie, până în 1587 când, cu ajutorul unei funii evadează. Şi cum s-a născut cam într-o bujie reîncepe cursa domnească. Varşovia, Viena, Roma, Veneţia, Mantova, Ferrara, Paris sunt locurile pe unde arde gazul pentru a găsi sprijin în scopul întoarcerii la butoiul cu miere unde-i plăcea atât de mult să se bălăcească. Ajuns la Stambul (1589) mânjeşte în stânga şi-n dreapta, Mihnea este mazilit, dar, surpriză, în locu-i este numit Vlad, un puştulache de 20 de ani care, de emoţie, moare otrăvit. ”-Ce coincidenţă! a exclamat Petrică bucuros, simţind că-l apucă veselia domnească.” Dar, vorba românului – cine râde la urmă a dat mai multă şpagă înainte – s-a aplicat şi-n acest caz. Că turcii o sucesc ca la Stambul, revin asupra deciziei de mazilire a lui Mihnea şi-l închid pe Cercel la Edicule. În martie 1590, Petrică este exilat pe insula Rhodos, în Europa Sudică, unde nu mai ajunge întrucât nişte criminali de treabă l-au sugrumat pe corabie şi i-au aruncat cadavrul în mare. Spiritul i-a rămas european până la capat, la fel ca al valahilor din ziua de astăzi. Care în proporţie de masă au soarta lui Petru Cercel. Că şi ei se sufocă deşi în aparenţă nimeni nu-i strânge de gât. Promoușăn: Despre cum îi ironizau ungurii pe români, direct pe cocoaşă, citiţi în capitolul următor intitulat “Transilvania de la Ioan Corvin la Mihai Viteazul”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
29 iulie 2018
29 iulie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu