Câinii vagabonzi mestecă stricnină
în gara părăsită de tenori,
plânge fragmentat o balerină
agățându-și zborul de cocori
Întreaga minte-i invadată strașnic
de lașitatea timpului hain,
la suflet stă planton un paznic
ce-îneacă sentimentele în vin
De bună seamă vor cădea petarde
din buzunarul vulturului-zeu,
și s-ar putea să fiu acel ce arde
pe rugul sufletului meu
Sau s-ar putea să fie numai umbra
ce s-a întins cu fluturii în sânge,
va crește în retină tundra
de câte ori lumina se va stinge
Și n-am s-aud cum latră în celule
hienele aduse de hingheri,
hipnotizat de nunți de libelule
mă pierd pe străzile de ieri
Trec trenuri prin țesuturi adipoase
făcându-și loc pe șine spre lumină,
semnalele de-alarmă trag de oase,
dar gara noastră e-n ruină
17 iulie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu