Doar praful din stele

Vorbim despre noi, despre ce-am mai făcut,
despre ce-o să mai facem în vieți paralele,
ce munte a mai rămas de trecut,
ce drumuri aspre-s spre stele...

Din tot ce a fost și sublim, și terestru,
de când am plecat fiecare de-aici,
a rămas undeva, ambidextru,
un suflet croșetând cicatrici

Și-s atât de profunde și unice-n sânge
culorile murinde pe chip,
de-aș avea curaj chiar aș plânge,
în timp ce clepsidra vomită nisip

Vorbim despre noi, personaje de dramă,
într-un film cu final de Oscar,
ți-aș pune holograma de înger în ramă
să-i simt gustul dulce-amar

al trecutelor drumuri sublime,
când treceai pe la mine prin os,
cu toate-nfloririle prime
și cu-n suflet atât de frumos!

Mai vorbim de poveștile noastre
de unde nefiresc am ieșit,
nu ajung toate mările albastre
să îngroape în noi ce-am iubit

Și când, poate, furtuna de seară
va scoate proscrișii la mal, 
pe scena încuiată demult, într-o vară,
o să vii în rochia de bal

Și-o să fii o clipă pierdută  
într-un timp ce s-a scurs ca un drog,
și-o să verși un pahar de cucută
pentr-un înger câteodată olog

Dar până atunci să vorbim despre noi,
despre vieți dinadins paralele, 
ne-am fost dezertori și eroi
și-acum suntem doar praful din stele...


29 iulie 2018