Sună ceasul nopții încuiat în sânge
cu un lacăt ruginit invers,
lanțul vieții urmele își strânge
și prin noi, iubito, mai era de mers
Numai câteodată, prin misterul lumii,
se întorc din Cosmos vechi melancolii,
să plătim tributul norilor și lunii,
frunzelor de toamnă, nopților târzii
Ne-amintim iubirea, cum a fost să fie,
paranteză mare a durerii-n doi,
de va fi uitare, nimeni n-o să știe
cine-a scris cu creta dramele din noi
Da, a fost iubire, maxime iluzii,
și-am înscris în suflet gustul lor amar,
ce păcat, iubito, marile confuzii
au ucis ce-n lume e atât de rar
28 iulie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu