Pe căile de-asfalt prelinse
prin alge marine, prin sânge,
în orașul cu luminile stinse
clepsidra lunatică plânge
Ca-ntr-un blestem al epocii parșive
întoarcerea curentului pe mare
din viața încropită-n recidive
precum lumina orbului dispare
Pe străzile-ngropate-n ipoteze
tac cârciumile cercetând idei,
trec îngerii călcând pe piuneze
spre întristate chipuri de femei
De atâta înserare nevăzută
se-ntind în aer semnele neclare,
poetul bea paharul de cucută
și moare cetățeanul de onoare
Din urmă melcii adună umbre
și le îndeasă-n cochilii,
plecările vomită tundre
și mor asceții în chilii
Zadarnic strigă fluturii-n decor,
un șarpe-ncolăcit pe inimi stinse
înghite ultimul cocor
îmbrățișat de golurile ninse
18 martie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu