Cât acceptați să mai fiți robi?

La noi nici soarele nu mai răsare,
pământul țării tot s-a pustiit,
ne-atârnă lașitatea de picioare,
corupția ne dă delete

Copiii fug în viața virtuală,
ei nu mai au nevoie de părinți,
cerșește-n teatre cântăreața cheală
și-n fălci ne strânge soarele cu dinți

La ”Știri”, doar crime și dezastre,
de sinucideri este plină presa,
de-atâta deznădejde și năpaste
nu mai simțim că ne sugrumă lesa

Prin școli, profesorii sunt vidanjorii
acestui timp sălbatic și meschin,
au fost goniți din carte domnitorii
și sunt predate lecții de venin

Spitalele sunt lagărele morții
din care n-ai să scapi fără tortură,
ne sângerează marginile hărții,
nu e în stare nimeni de-o sutură

Corupții ne sfidează peste tot,
iar Parlamentul țării e-o rușine,
în care curvele cu colagen în bot
și boschetari cu pantaloni în vine

fac legi ce ne îngroapă în haznale,
ca-n filmele spasmodice cu proști,
complotul bubei scoase din canale
e-n spatele acestor hâde măști

De se ridică împotriva Fiarei
vreun om curat cu Biblia în mână,
se-ntreabă criminalii: care-i?
să-i îngropăm sămânța în țărână!

Acestor monștri-înfometați de bani,
acestor mizerabile otrepe,
le trebuie la ocnă niște ani
și-ntr-un final să fie trași în țepe

Justiție ne trebuie degrabă,
nu mai putem să ne prefacem orbi,
copiii viitorului ne-întreabă:
voi cât mai stați pe lume robi?

1 martie 2019