Tricolorul

Unii zic că-i o bucată de cârpă drapată,
și-o pun la petreceri festive de gât,
ticăloși fără mamă și tată,
ticăloși cu belciugul în rât

Alții plâng când se înalță spre soare,
prin ploaie și zloată, ca o candelă-n vânt,
când îl sfâșie fiarele, doare
și sunt mai înalți când îl cânt

Îl privim lăcrimând în tăcere
și-n inimă ni se face mai dor,
duce cu sine atâta durere,
giulgiul suprem al acestui popor

risipit ca nisipul Saharei,
căutând prin străini rădăcini,
izgoniți de cruzimile Fiarei,
cultivând în priviri mărăcini

Sunt vremuri de cruntă-njosire,
pe lângă biserici curg lacrimi de sfinți,
de durere căzând, de iubire,
să ne țină legați de părinți

Poate astfel se dezleagă
blestemul nevăzutului zeu
peste țara întreagă,
locuindă în sufletul meu

O găsiți când doriți să intrați,
ușa-i deschisă spre cer pentru voi,
vă așteaptă toți munții Carpați
crescând ca o cocă în noi

S-aveți ca semn al renașterii voastre
o bucată de țară la piept,
și aripi de păsări măiastre
să-nfrângem destinul nedrept

Doar așa printre blânde aurore
ne vom ști de români autentici,
și, prin lacrimi de foc, tricolore,
ne vom șterge-n curând de nemernici

10 martie 2019