Coborând din ninsori
m-am așezat în palma ta,
nu credeam că vei putea să mă omori,
minunea mea
N-ai reușit atunci,
dar zborul în sine s-a-nchis
am căzut în prăpăstii adânci,
în uitare,-n abis
Venind din avatar
prin suflete acoperite de cenușă,
soarele a trasat o dâră de lumină
deschizând în noaptea vieții, o ușă
M-am strecurat în pieptul tău cu sfială,
auzeam bătăile inimii curgând
din camera goală
prin care trecuse un înger plângând
Uneori, culorile se-amestecau;
din gri redeveneam curcubeu,
dar o durere ascuțită
se zbătea în sufletul meu
Mă așezam în brațele tale
ca o rouă sfâșiată de zori,
speram că n-o să poți, dezbrăcată de zale,
să mă omori
Dar când inima biciuită de patimi
a-nceput să bată mai tare,
mi-ai rupt aripile fără milă,
nu ți-a păsat că doare
Pumnul de soare topit
ca o gheară s-a strâns
sfâșiind ce-a iubit;
”...este finalul!”, mi-am zis. Și am plâns...
23 martie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu