Singura călătorie care contează este iubirea,
restul sunt semne inutile de exclamare,
dar oamenii se tem să recunoască
și-și cară mai departe sufletu-n gheare
Le e teamă să nu le crească aripi,
îi sperie zborul invers printre umbre,
fug de ceea ce i-ar face fericiți,
prin zăpada viscolită, oriunde
Cresc cochiliile părăsite de melci
prin cotloanele inimii necotrobăite,
în golul imens din oglindă
zilele strigă sub talpa de piatră strivite
Da, oamenii se tem de ei înșiși,
preferă nedesăvârșirea, bizară,
fără instrucțiuni de folosire,
încropită după o schemă sumară
Căutând o scăpare din propria carapace
și-au cioplit milioane de picioare,
și fug de ei încontinuu,
cărându-și, ca pe-o pradă, sufletu-n gheare
22-24 iulie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu